„De ce lovește?” este una dintre întrebările care îi preocupă pe mulți părinți atunci când copilul începe să lovească alți copii, frați sau chiar adulți. Primul lucru pe care este bine să îl știm este că un astfel de comportament nu înseamnă că avem un copil „rău” sau că nu l-am educat suficient de bine.
La vârste mici, emoțiile pot fi foarte puternice, iar capacitatea copilului de a le controla și de a le exprima prin cuvinte este încă în dezvoltare. Atunci când este foarte supărat, frustrat sau obosit, copilul poate reacționa prin lovituri pentru că, în acel moment, nu găsește o altă modalitate de a spune ceea ce simte.
De ce lovește copilul?
Motivele pot fi diferite de la un copil la altul. Uneori apare frustrarea atunci când nu primește ceea ce își dorește. Alteori, copilul poate lovi pentru că un alt copil i-a luat jucăria, pentru că trebuie să împartă sau pentru că nu știe încă să își exprime nemulțumirea. Oboseala, foamea, schimbările din rutină sau prea mulți stimuli pot face și ele ca un copil să reacționeze mai impulsiv. La copiii mici, emoția apare adesea înaintea cuvintelor. Ei pot simți foarte intens furia, gelozia sau frustrarea, dar încă nu au instrumentele necesare pentru a spune: „Sunt supărat pentru că mi-ai luat jucăria.”
Cum reacționăm în momentul în care lovește?
Atunci când copilul lovește, primul pas este să oprim comportamentul și să ne asigurăm că nimeni nu este rănit. Putem spune calm și ferm:
„Nu te las să lovești.”
Nu este nevoie de explicații lungi în mijlocul unei crize de furie. Copilul poate fi prea copleșit pentru a le asculta. După ce se liniștește, putem vorbi despre ceea ce s-a întâmplat și îl putem ajuta să găsească o altă modalitate de a reacționa.
Punem limite, dar îl ajutăm să își înțeleagă emoția
Este important ca micuțul să înțeleagă că toate emoțiile sunt permise, dar nu orice comportament este permis. Putem spune:
„Înțeleg că ești foarte supărat. Poți să fii supărat, dar nu lovești.”
Astfel, copilul învață treptat că furia este normală, însă există limite în ceea ce facem atunci când suntem furioși.
Îi oferim alternative
Un copil nu învață doar din ceea ce îi spunem să nu facă. Are nevoie să știe și ce poate face în schimb. Îl putem învăța să spună:
„Nu-mi place.”
„Este rândul meu.”
„Dă-mi, te rog, jucăria.”
„Sunt supărat.”
„Ajută-mă.”
„Stop!”
În funcție de vârsta copilului, putem folosi și gesturi simple sau îl putem învăța să se îndepărteze puțin atunci când simte că se enervează.
Ce facem dacă lovește la locul de joacă?
Dacă lovește un alt copil, intervenim imediat și calm. Îl îndepărtăm pentru moment din situația conflictuală și verificăm dacă și celălalt copil este bine. Apoi, când s-a liniștit, putem discuta despre ce s-a întâmplat. Nu este nevoie să îl umilim în fața celorlalți copii și nici să îi spunem că este „rău”. Putem spune simplu:
„Ai fost foarte supărat pentru că ți-a luat jucăria. Data viitoare, îmi spui mie sau îi spui că nu îți place. Nu lovești.”
Evităm să răspundem cu agresivitate
Atunci când copilul lovește, este important să nu răspundem prin lovire, palmă sau alte forme de pedeapsă fizică. Copilul învață foarte mult din ceea ce vede. Dacă vrem să îl învățăm să rezolve conflictele fără violență, avem nevoie să îi oferim noi un model de reacție calmă și fermă. Asta nu înseamnă că ignorăm comportamentul. Dimpotrivă, limita trebuie să fie clară: „Nu te las să lovești.”
Îl ajutăm să recunoască emoțiile
Putem vorbi despre emoții și atunci când copilul este calm, nu doar după un conflict. În timp ce citim o poveste, putem întreba:
„Cum crezi că se simte personajul?”
„De ce este supărat?”
„Ce ar putea face?”
Putem vorbi și despre propriile emoții într-un mod simplu: „Sunt puțin obosită, așa că o să stau câteva minute să mă liniștesc.” Astfel, copilul începe să înțeleagă că emoțiile fac parte din viața de zi cu zi și că pot fi exprimate în cuvinte.
Răbdarea contează
Gestionarea emoțiilor este o abilitate care se învață în timp. Nu ne putem aștepta ca un copil mic să își controleze perfect furia după câteva explicații. Vor exista zile în care va reuși să spună „sunt supărat” și zile în care va reacționa impulsiv. Important este să repetăm aceleași limite și să îi oferim constant alternative. Cu timpul, copilul poate învăța să recunoască ceea ce simte, să ceară ajutor și să găsească modalități mai potrivite de a reacționa.
Când este bine să cerem ajutor?
Dacă lovitul este foarte frecvent, intens, apare în multe situații sau continuă o perioadă îndelungată și afectează relațiile copilului cu cei din jur, este bine să discutăm cu pediatrul sau cu un psiholog specializat în lucrul cu copiii. Un specialist poate ajuta familia să înțeleagă mai bine ce declanșează comportamentul și ce strategii sunt potrivite pentru copil.
Furia este normală. Lovitul nu este soluția
Copilul are dreptul să fie furios, frustrat sau dezamăgit. Rolul nostru este să îl ajutăm să învețe ce poate face cu aceste emoții. Cu limite clare, răbdare, perseverență și multă conectare, copilul învăță treptat că poate spune „sunt supărat”, poate cere ajutor sau se poate retrage dintr-o situație fără să îi rănească pe ceilalți. Nu urmărim un copil care nu se enervează niciodată. Îl ajutăm să devină un copil care, pas cu pas, învață ce să facă atunci când se enervează.
